Circuit ANGLIA, Franta 12 zile Autocar

595,00 

DESCRIERE:

Circuit ANGLIA, Franta 12 zile Autocar

Reducere* pana la 15% – de la 595 Euro

Melk- Nürnberg- Heidelberg- Reims- Paris- Palatele Versailles si Fontainebleau- Castelele Chambord si Blois– Canterbury- Londra- Greenwich- Windsor- Oxford- Stratford Luxembourg- Strasbourg- Munchen- Salzburg- Viena

Ziua 1. BUCURESTI -SIBIU -ARAD -BUDAPESTA (cca. 815 km)

Plecare din Bucuresti la 6.00 dimineata, din parcarea de la Academia Militara (Universitatea de Aparare Carol I – acces dinspre Metrou Eroilor), spre Budapesta. Optional croaziera pe Dunare la Budapesta ( 20 €), pentru a admira principalele obiective ale capitalei ungare, Palatul Parlamentului, Insula si Podul Margareta, Bastionul Pescarilor si Biserica Matias, Podul cu Lanturi, Universitatea, Podul Elisabeta si Podul Libertatii. Sosire in cursul serii si cazare in zona Budapesta.

Ziua 2. BUDAPESTA -MELK -NÜRNBERG (cca. 730 km)

Mic dejun. Traversam Austria spre Germania cu o vizita la Man. Benedictina Melk, construita in sec. XI pe o inaltime stancoasa de pe malul Dunarii, si a constituit un important nucleu de cultura. Constructia actuala, un baroc opulent de inceput de sec. XVIII, adaposteste si o faimoasa Biblioteca, cu o colectie impresionanta de manuscrise rare. Plecam apoi spre Nürnberg, oras cu o istorie de peste 1000 de ani. Arhitectura moderna se imbina armonios cu atmosfera medievala din centrul istoric, pe care il vom descoperi in turul pietonal: St. Lorenzkirche- construita intre sec. XIII-XV si considerata cea mai frumoasa din oras, Hauptmarkt- piata centrala a orasului, Schoner Brunnen- “Fantana Frumoasa” situata langa Primarie, Frauenkirche– construita in sec. al XIV-lea, in stil gotic, Zidurile de incinta cu Frauentor (Poarta Fecioarei), Biserica St. Sebaldus si Castelul Imperial– principala atractie a orasului. Cazare la Nürnberg.

Ziua 3. NÜRNBERG- HEIDELBERG- REIMS- PARIS (cca. 745 km)

Mic dejun. Traversam Germania spre Heidelberg, un oras baroc construit pe fundatii gotice, cu stradute inguste si pitoresti, renumit mai ales pt. Castelul de sec. XIII, devenit prin extinderi succesive cea mai importanta structura renascentista de la nord de Alpi si Universitatea din sec. XVIII, una din cele mai vechi din Germania. Continuam deplasarea si intram in Franta, cu un popas in Reims, prilej de a admira impozanta Catedrala gotica de sec. XIII, loc de incoronare a monarhilor francezi. Seara tarziu sosire la Paris si cazare.

Ziua 4. PARIS- VERSAILLES

Mic dejun. Incepem vizita la Palatul Versailles, sediul puterii din timpul “Regelui-Soare”- Ludovic al XIV-lea, astazi unul din cele mai mari si opulente palate din lume (2.300 camere) avand si unele dintre cele mai vaste gradini. Descoperim apoi “Orasul Luminilor” intr-un tur panoramic: La Defence (cartierul de zgarie-nori), Arcul de Triumf, Place de la Concorde, Grand Palais, Petit Palais, Champs Elysee, Trocadero, Palais de Chaillot, Tour Eiffel. Continuam spre Scoala Militara, Domul Invalizilor (cu mormantul lui Napoleon Bonaparte), L`Ille de la Cite- leaganul antic si centrul spiritual al Parisului.Urmeaza cartierul Latin si Panteonul cu fatada realizata dupa cel din Roma (si care reprezinta un memorial unde odihnesc ramasitele pamantesti ale marilor personalitati franceze, apoi Opera Garnier– o bijuterie arhitectonica de sec. XIX, Galeriile Lafayette, Place Pigale unde se afla cele mai cunoscute cabarete din Paris, intre care si Moulin Rouge. Urcam in Montmartre la Basilica Sacre Coeur- construita in stil romano- bizantin dupa razboiul cu Prusia din 1870 si Place du Tertre, faimoasa din perioada in care Montmartre era “Mecca artei moderne” si refugiu pt. artisti, intre care Van Gogh, Pablo Picasso, Salvador Dali, s.a. Intoarcere pt. cazare la acelasi hotel de la Paris. Seara sugeram ascensiunea in Turnul Eiffel sau Croaziera pe Sena (cca. 15 €).

Ziua 5. PARIS – VALEA LOIREI (450 km)

Mic dejun. Timp liber in Paris pentru vizite individuale sau excursie pe Valea Loirei (45 €), unde vom vizita Castelul Chambord, care se distinge prin arhitectura sa renascentista de inspiratie franceza si prin interioarele spatioase. Urmeaza Castelul Blois, monument UNESCO candva resedinta favorita a regilor Frantei, unde ne vom o plimba pe stradutele pitoresti ale oraselului, descoperind atmosfera medievala din centrul istoric. Incheiem ziua cu unul dintre cele mai cunoscute si vizitate castele din Franta, Castelul Chenonceau, faima sa fiind depasita doar de Versailles. Supranumit “Castelul femeilor” a fost de-a lungul istoriei sale scena unor evenimente importante si subiect de disputa intre Caterina de Medici, sotia regelui Henric al II lea si amanta acestuia Diana de Poitiers. Seara revenim la acelasi hotel aflat in zona Paris pentru cazare.

Ziua 6. PARIS- CANTERBURY- LONDRA (cca. 395 km)

Dupa mic dejun parasim Parisul si ne indreptam spre Canalul Manecii / Eurotunnel, pentru traversare cu ferryboat / tren. In drum spre Londra vom vizita Canterbury, important centru spiritual inca din sec. al XII-lea. Orasul este considerat azi capitala ecleziastica a Angliei, iar principala atractie este Catedrala inchinata Mantuitorului, care reprezinta o adevarata bijuterie arhitectonica. Sosire la Londra in cursul serii si cazare.

Ziua 7. LONDRA- GREENWICH

Mic dejun. Descoperim principalele atractii din Londra: Big Ben– Turnul cu Ceas al Pal. Westminster, devenit simbolul orasului, Abatia gotica Westminster (locul de incoronare, casatorie si inmormantare a monarhilor Angliei), Trafalgar Square (dominata de Coloana Lordului Nelson, invingator in Batalia de la Trafalgar), Picadilly Circus, Hyde Park– cel mai mare parc regal, Palatul Buckingham– simbol al monarhiei britanice, care a devenit oficial Palat Regal odata cu urcarea la tron a Reginei Victoria in 1837. Continuam spre St James Park, Parlamentul, Tower Bridge (construit in sec. XIX peste fluviul Tamisa), Turnul Londrei cu peste 900 de ani de existenta, Catedrala St. Paul de sec. XVIII unde isi dorm somnul de veci mari eroi ai Angliei. Timp liber pentru vizite individuale sau excursie optioanla (10 €) la Greenwich pentru vizita la observatorul astronomic regal (meridianul zero). Recomandam vizita la British Museum, Madame Tussauds- Muzeul figurilor de ceara sau plimbare cu vaporasul pe Tamisa. Cazare la acelasi hotel la Londra.

Ziua 8. LONDRA -WINDSOR -STRATFORD -OXFORD (cca. 415 km)

Mic dejun. Timp liber in Londra pentru vizite individuale sau excursie optionala (15+25 €) Windsor si Oxford- Stratford. Pentru inceput vizitam Castelul Windsor, cel mai vechi castel locuit din lume si cel mai mare din Anglia. A fost construit de William Cuceritorul ca resedinta regala, si surprinde prin aspectul exterior de fortareata (datorat extinderilor succesive) si prin interioarele sale somptuoase cu minunate decoratiuni, toate apartamentele continand opere de arta valoroase. Una dintre atractiile Castelului care nu trebuie ratata este Capela St. George, o capodopera a goticului tarziu englezesc. Continuam excursia cu vizita la Stratford-upon-Avon, locul natal al lui William Shakespeare. Incheiem excursia optionala la Oxford, cel mai vechi centru universitar din Marea Britanie, unde vom vizita Merton College- fondat in sec. al XIII-lea, Queen`s College, infiintat in sec. al XIV-lea, care se distinge prin arhitectura predominant neoclasica, Catedrala de sec. XIII cu dublu rol de catedrala a orasului si capela a Universitatii. Seara cazare la acelasi hotel de la Londra.

Ziua 9. LONDRA -LUXEMBOURG -STRASBOURG (740 km)

Mic dejun. Pornim din Londra spre Strasbourg. Traversam Canalul Manecii / Eurotunnel si ne indreptam spre Luxembourg, oras cosmopolit si modern, sediul Parlamentului Uniunii Europene. Aici descoperim Piata Constitutiei cu monumentul dedicat eroilor din cele 2 razboaie mondiale, Catedrala- o magnifica structura gotica de sec. XVII, Pal. Ducal, cu frumoasa arhitectura renascentista flamanda de sec. XVI si fortificatiile impunatoare. Seara sosire la Strasbourg, unde optional ne bucuram de o croaziera cu vaporasul pe raul ILL, care ne va oferi prilejul de a admira pitorescul cartier Petit France si Consiliul Europei. Cazare in zona Strasbourg.

Ziua 10. STRASBOURG -MUNCHEN -SALZBURG (cca. 495 km)

Mic dejun. Alocam primele ore orasului Strasbourg, capitala Alsaciei, care imbina armonios traditiile germane cu cele franceze. Vom vizita impresionanta Catedrala gotica (a 4-a ca inaltime din lume), iar in apropiere vom admira Palatul Rohan, o frumoasa cladire baroca de sec. XVIII aflata pe lista monumentelor istorice. Continuam programul cu o vizita in München, capitala landului Bavaria, unde vom descoperi Marienplatz din centrul orasului cu Noua Primarie de sec. XIX si coloana Fecioarei Maria, Frauenkirche- catedrala orasului construita intre sec XV-XVI in stil gotic si renascentist. Dupa o plimbare pe strada pietonala Kaufinger Strasse pana la Karlplatz, vom pleca spre Salzburg- “orasul muzicii”, cunoscut pt. gradinile si palatul Mirabell– ridicat de prințul arhiepiscop Wolf Dietrich Raitenau ca reședință pentru amanta sa Salome Alt, Casa lui Mozart– locul in care a copilarit geniul muzicii, Domul in stil baroc, unde acesta a fost botezat si Orasul Vechi protejat de Fortareata Hohensalzburg. Cazare in zona Salzburg.

Ziua 11. SALZBURG -VIENA -BUDAPESTA (cca. 525 km)

Mic dejun. Pornim spre Viena, oras in care nostalgia vechiului imperiu este impletita cu eleganta, stilul si arhitectura sa admirabila. Vom descoperi orasul intr-un tur cu autocarul pe Ringstrasse: cladirea fostului Minister de Razboi, cu statuia Maresalului Radetzky, Piata Schwarzenberg cu o frumoasa deschidere catre Palatele Belvedere, Opera de Stat, Piata Maria Tereza, Palatul Imperial Hofburg, Parlamentul, Primaria, Burgtheatre, Universitatea, Biserica Votiva. Urmeaza sa parcugem pietonal, strada Graben cu Monumentul Ciumei spre Domul Sf. Stefan. Pentru a marca cum se cuvine finalul unei excursii reusite, va propunem optional (35 €) o seara ungureasca plina de savoare, cu muzica folclorica si cina traditionala.

Ziua 12. BUDAPESTA -ARAD -SIBIU -BUCURESTI (cca. 815 km)

Mic dejun. Intoarcere in Romania, cu sosire in Bucuresti in jurul orei 23.30, in functie de trafic si de durata formalitatilor din frontiera.

 

 

Grup minim 35 pers. Excursiile optionale se organizeaza pentru un numar minim de 30 de persoane.
In cazul nerealizarii grupului minim se va anula excursia, cu posibilitatea inscrierii pe un program similar;
In cazul unui grup mai mic de 35 pers., pentru un grup de 30-34 se va achita un supliment de 15 euro /pers., Agentia organizatoare isi rezerva dreptul de a anula programul daca nu se vor inscrie minim 15 persoane pana cu 15 zile inainte de data de plecare.
Ghidul poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice, respectand vizitarea tuturor obiectivelor din program
Turistii care solicita partaj in camera dubla / tripla, nu vor achita suplimentul de camera Single, daca Agentia nu reuseste sa completeze partajul. Eventuale neintelegeri intre solicitantii de partaj, nu sunt imputabile agentiei. Decizia de a renunta la partaj si a opta pentru camera single, se face in baza achitarii suplimentului de camera single de catre ambele persoane.
Turistii care solicita locuri pe primele 3 banchete din autocar, vor achita un supliment de 5% din pretul excursiei.
Pentru explicatiile in obiectivele turistice, grupul va putea apela la serviciile ghizilor locali.

TARIFUL INCLUDE

– Transport cu autocar cu climatizare, clasificat pentru curse internationale.
– 11 cazari cu mic dejun in hotel 3* (ca exceptie 2*)
– Ghid insotitor din partea agentiei pe traseu
– Deplasare pt. vizite la: Melk, Nürnberg, Heidelberg, Reims, Paris, Versailles, Canterbury, Londra, Luxembourg, Strasbourg, München, Salzburg, Viena.

REDUCERE de pana la MAXIM 15% prin CUMULAREA urmatoarelor:
1. FIRST MINUTE -10% valabil pana la 28.02.2022, cu achitarea unui avans de 10% la inscriere, inca 20% pana la 28.02 si diferenta de plata cu 30 de zile inainte de plecare.
2. CLIENT FIDEL – 5% REDUCERE pentru turistii care au mai achizitionat programe turistice de la agentia tour operatoare, atat direct, cat si prin intermediul agentiilor partenere a acesteia.
3. REDUCERE 5% pentru ULTIMA BANCHETA din autocar (in limita locurilor disponibile)
4. REDUCERE DE GRUP: la 6 pers= 3%, la 8 pers= 4%, la 10 pers. platitoare, a 11-a GRATUIT
Reducerile se aplica numai la pachetul de baza; acestea nu se aplica la alte taxe sau suplimente de orice fel.
In situatia in care programul se poate organiza, respectand restrictiile determinate de pandemia Covid, in caz de retragere/renuntare, se aplica penalizari de 100% din valoarea avansului achitat conform pragurilor de mai sus.

TARIFUL NU INCLUDE

– Asigurare medicala si storno (cu extensie COVID) ;
– Vizitele optionale, ghizii locali si intrarile la obiectivele turistice ;
– Locuri preferentiale autocar (primele 3 banchete)
– Taxa de oras pentru fiecare cazare unde aceasta este solicitata
– Sistem audioghid profesional (1,5 €/pers/zi)
– Bacsisuri/tips (recomandate)
– Taxele de ferryboat Canalul Manecii / tren Eurotunnel (49 €/pers. se achita la inscriere)

Scroll To Top
Close
Close
Close

My Cart

Shopping cart is empty!

Continue Shopping