
Statiunea BANSKO

DESCRIERE:
Bansko – alege o destinație plină de distracție și adrenalină
Conform unei vechi legende, orașul a fost fondat în secolul al XI-lea de către armata de soldați orbi a țarului Samuil, care pierduse o luptă împotriva împăratului Vasile al II-lea al Bizanțului. În loc să ia prizonieri, Vasile a orbit 14.000 dintre soldații lui Samuil. Samuil s-a învinovățit pentru înfrângerea suferită și s-a sinucis când armata a ajuns în Bansko, iar soldații săi au refuzat să mai înainteze și au pus bazele orașului. La începutul secolului al XVIII-lea Bansko s-a dezvoltat ca un centru al artelor și meșteșugurilor, iar de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și secolul XIX, s-a aflat în primele rânduri ale mișcării de Renaștere Națională. De altfel, o mare parte a arhitecturii orașului datează chiar din acea perioadă.
Centrul orașului Bansko este dispus sub forma unui parc arhitectural cu mai mult de 130 de case, biserici, hanuri și alte clădiri ce au fost declarate monumente naționale. Turismul cultural este și el foarte bine dezvoltat. Majoritatea atracțiilor turistice din oraș au legătură cu personalitățile importante care s-au născut în localitate, Bansko fiind orașul natal al lui Paisie din Hilendar, al lui Neofit Rilski, Toma Vișanov și al lui Nikola Vapțarov. Muzeul Nikola Vapțarov, situat în piața modernă a orașului, unde se întâlnește și o statuie a marelui poet bulgar, se prezintă ca o reproducere a casei în care a copilărit poetul. De asemenea, puteți vizita Expoziția de Icoane ce prezintă publicului larg icoane pictate de cei mai buni studenți de la Școala Bansko, inclusiv de fondatorul școlii, Toma Vișarov, și de fiul său, Dimitar. În centrul Pieței Vazrajdane veți putea admira un monument dedicat călugărului și istoricului Paisie din Hilendar. De asemenea, aici este situată Biserica Sfintei Treimi, a doua biserică din Bulgaria ca dimensiune. Lăcașul de cult are o arhitectură destul de simplă atât la exterior, cât și la interior, liniile drepte și tavanul plat fiind în contrast cu majoritatea interioarelor extravagante ale bisericilor ortodoxe. Cel mai frumos obiect este iconostasul din lemn, sculptat de artistul local Velin Ognev și împodobit cu icoane realizate de diferiți artiști locali. În imediata apropiere, veți descoperi Casa Memorială Neofit Rilski, construită în 1981 în onoarea lui Rilski, fondatorul mișcării educaționale străvechi din Bulgaria. Casa este o bijuterie și este mult mai mare decât casele obișnuite construite în stilul Renașterii Naționale, camerele și ferestrele fiind imense. Două camere sunt dedicate vieții și activității lui Rilski, punându-se accent pe exemplarul original al lucrării lui de bază, Gramatica limbii bulgare. Fanii interioarelor realizate în stilul Renașterii Naționale ar trebui să viziteze și Casa Velianova, construită în secolul al XVIII-lea, care se evidențiază datorită tavanelor sculptate în lemn realizate de către Volian Ognev. Orașul se bucură și de o viață de noapte foarte activă, punând la dispoziția turiștilor o multitudine de cluburi și spații de relaxare.
Totuși principala atracție din Bansko rămâne schiatul. Stațiunea se bucură de cel mai lung sezon de schi dintre toate stațiunile din Bulgaria, sezonul debutând la 15 decembrie și prelungindu-se până la 15 mai. De asemenea, se bucură de cea mai bună zăpadă, iernile fiind lungi, cu ninsori abundente iar temperaturile din timpul sezonului variind între -16 și + 9 grade Celsius. Stațiunea deține aproximativ 75 de kilometri de pârtii, foarte bine îngrijite, cu niveluri de dificultate diferite. Peste 60 % din populația municipiului Bansko este angajată în turism. Stațiunea este potrivită atât pentru schiorii avansați, cât și pentru începători. Cei din urmă putând schia la altitudini cuprinse între 1.000 și 1.600 de metri, unde pârtiile sunt largi, line și blânde. Doritorii de senzații tari pot alege pârtiile mai abrupte. Stațiunea dispune de 44 tunuri e zăpadă, care au o capacitate de a oferi cele mai bune terenuri pentru practicarea schiului. De asemenea, veți beneficia de telegondolele moderne și de spații de relaxare special amenajate, de unde puteți achiziționa vin fiert, diferite gustări, dar și feluri principale. Pe timpul iernii, sunt organizate numeroase concursuri naționale și internaționale de schi. În ultimii ani, s-a investit masiv în stațiune, în zonă construindu-se hoteluri noi și alte facilități pentru iubitorii de schi. Turiștii pot beneficia de servicii medicale și stomatologice. Serviciul de urgență SKI PATROL este disponibil 24 de ore pe zi. Stațiunea oferă servicii medicale și servicii de prim ajutor pe toate pârtiile. De asemenea, în zonă sunt prezente numeroase magazine de unde vă puteți achiziționa echipament sportiv, suveniruri și obiecte artizanale, precum și produse folositoare în viața de zi cu zi.
Dacă alegeți să vizitați Bansko în extrasezon puteți profita de diverse activități distractive și relaxante. Indiferent de anotimp, sunt organizate picnicuri și excursii până la obiectivele turistice naturale, culturale și arhitecturale. De asemenea, pe întreg parcursul anului sunt organizate concursuri, festivaluri internaționale și concerte. Turiștii pot practica diverse sporturi, printre care amintim: călărie de munte, ciclism, alpinism cu diverse grade de dificultate, tenis, baschet, volei și fotbal. Pe Râurile Struma și Mesta se practică rafting și caiac. Bansko punea la dispoziția turiștilor o multitudine de atracții turistice. Astfel, în apropierea orașului Bansko este situat Parcul Național Pirin, care împreună cu Rila și Balkan Central reprezintă cele trei parcuri naționale din Bulgaria. În plus, parcul a fost recunoscut de ONU ca fiind un teritoriu de importanță globală. Mulți turiști ajunși în stațiune vizitează și peșterile din jurul orașului, precum Peștera Hana, Peștera Nishata, Peștera Sfântul Ivan Rilski, Peștera Boichova dupka și Peștera Snejanka.
HOTEL KEMPINSKI GRAND ARENA 5*
HOTEL PREMIER LUXURY MOUNTAIN RESORT 5*
APARTAMENTE REGNUM 5
APART HOTEL LUCKY BANSKO 5*
HOTEL AMIRA 5
HOTEL VIHREN PALACE SKI & SPA RESORT 4*
ASTERA BANSKO APART HOTEL & SPA 4*
HOTEL PERUN LODGE 4*
HOTEL MPM SPORT 4*
HOTEL MPM GUINNESS 4*
HOTEL MPM BANSKO SPA & HOLIDAYS 4*
HOTEL SAINT IVAN RILSKI SPA & APART 4*
HOTEL LION 4
GRAND HOTEL BANSKO 4*
PLATINUM HOTEL & CASINO 4*
HOTEL BELVEDERE HOLIDAY CLUB 4*
HOTEL GREEN LIFE SKI & SPA RESORT 4*
HOTEL MARIA ANTOANETA RESIDENCE 4
HOTEL ORPHEY 4
HOTEL SPA EMERALD 4*
HOTEL PARK GARDENIA 4*
HOTEL ICEBERG 3
FAMILY HOTEL PIRINA CLUB 3*
HOTEL ROYAL PARK APARTMENT COMPLEX 4*
HOTEL PANORAMA RESORT 4*
HOTEL SAINT GEORGE PALACE 4
HOTEL ST. GEORGE SKI & HOLIDAY 4*
HOTEL RIVERSIDE 4
APART HOTEL CASA KARINA 4
HOTEL GRAND ROYALE APARTMENT COMPLEX 4*
HOTEL ZARA 4
HOTEL ALL SEASONS CLUB 3*
HOTEL TRINITY RESIDENCE 4*
APART HOTEL TRINITY RESIDENCE 3*
HOTEL EVELINA PALACE 4*
HOTEL STRAZHITE 4
HOTEL BANSKO 4*
HOTEL PIRIN 4*
HOTEL MURA 3
APART HOTEL DREAM 3
HOTEL MOUNTAIN ROMANCE & SPA 3*
HOTEL ORBILUX 3
HOTEL OLYMP 3*
HOTEL FRIENDS 3*
HOTEL ANEXA FRIENDS GUEST HOUSE 2*
APARTAMENTE GRAND MONTAN
APARTAMENTE BELMONT
APARTAMENTE WINSLOW INFINITY
APARTAMENTE WINSLOW HIGHLAN
APARTAMENTE WINSLOW ELEGANCE
APART HOTEL ADEONA 3*
FAMILY HOTEL LINA 3
HOTEL KEMPINSKI GRAND ARENA 5*
Localizare: la 1 km de centrul statiunii, langa Gondola.
Facilitati: hotelul a fost remobilat in 2013 si dispune de restaurant, bar, piscina interioara 300C, piscina pentru copii, piscina exterioara 350C, coafor, salon de cosmetica, fitness, sauna, Jacuzzi (contra cost), solar ( contra cost), masaj ( contra cost), SPA ( contra cost), tenis de masa, spatiu de depozitare a echipamentelor sportive, cofee shop, biliard, Internet Cafe, gradinita, loc de joaca pentru copii, room service, birou de schimb valutar, seif, lift, parcare (contra cost), garaj, centru de afaceri, sala de conferinte, Rent-a-car
Camerele duble (32 mp.): sunt dotate cu pat matrimonial sau doua paturi single, aer conditionat, balcon, baie cu cada si dus, uscator de par, mini bar, seif, telefon, televizor, conexiune la internet.
Camera Dubla Executive (35 mp.): Pat matrimonial, Vedere catre partia de ski sau catre munti, Aer conditionat, Incalzire centrala, Seif in camera, Balcon, Televizor, Telefon, Conexiune la Internet Wi-Fi, Mini Bar, Podea acoperita cu mocheta, Baie cu cada sau dus, uscator de par.
Studio (40 mp.): Pat matrimonial, Vedere catre partia de ski sau catre munti, Aer conditionat, Incalzire centrala, Seif in camera, Balcon, Televizor, Telefon, Conexiune la Internet Wi-Fi, Mini Bar, Podea acoperita cu mocheta, Baie cu cada sau dus, uscator de par, Cana electrica, DVD.
Apartament (60 mp.): Pat matrimonial, Canapea extensibila, Vedere catre partia de ski sau catre munti, Aer conditionat, Incalzire centrala, Seif in camera, Balcon, Televizor, Dvd, Telefon, Conexiune la internet (Wi-Fi), Mini Bar, Podea acoperita cu mocheta, Baie cu cada sau dus, uscator de par, Cana electrica.
Apartament Alpine (70 mp.): Pat matrimonial, Canapea extensibila, Vedere catre partia de ski sau catre munti, Aer conditionat, Incalzire centrala, Seif in camera, Balcon, Televizor, Dvd, Telefon, Conexiune la internet (Wi-Fi), Mini Bar, Podea acoperita cu mocheta, Baie cu cada sau dus, uscator de par, Cana electrica.
Servicii contra cost: masaj, SPA, Jacuzzi, solar, teren de tenis.
Parcare: contra cost.
APARTAMENTE REGNUM 5*
Localizare: Hotelul Regnum Bansko Apart & Spa este situat la aproximativ 400 m de telegondola și la aproximativ 900 m de centrul orasului Bansko.
Construit in 2008, ultima renovare in anul 2016, 5 cladiri (conectate intre ele), 5 etaje, 5 ascensoare, 131 unitati in total, 1 camera adaptata pentru persoanele cu dizabilitati.
Facilitati: Receptie, schimb valutar, room service (contra cost), Wi-Fi in intregul hotel (gratuit), depozit de schi pentru echipament propriu (gratuit), inchiriere schiuri si scoals de schi (contra cost) bar, bar la piscins / numai în sezonul de vars /, restaurant principal „Regnum” (capacitate de pana la 180 de locuri), restaurant à la carte, bucatarie turcească / numai în sezonul de iarnă, sala de jocuri, patinoar sintetic, 3 sali de conferinte (2 cu capacitate de pana la 100 persoane in fiecare și 1 cu o capacitate de pana la 400 persoane), medic de garda, salon de coafura si frumusete.
Facilitati pentru copii: Baby cot (la cerere, gratuit), scaune inalte in restaurant (gratuit), sectiune pentru copii la piscina, loc de joaca pentru copii in aer liber, camera pentru copii cu animatie pentru copii cu varsta intre 4-14 ani (gratuit), babysitting (la cerere, taxa suplimentara).
Executive Suites – aprox. 49-59 m2 – 2 camere separate printr-un hol si o usa – un dormitor cu un pat dublu sau paturi twin si o camer de zi cu canapea extensibil dubla.
Executive Suites Mountain View – aprox. 49-59 m2 – 2 camere separate printr-un hol si o usa – un dormitor cu un pat dublu sau paturi twin si o camer de zi cu canapea extensibil dubla, vedere la munte.
Executive Deluxe Suites – aprox. 59-74 m2 – 2 camere separate printr-un hol si o usa – un dormitor cu un pat dublu sau paturi twin si o camera de zi cu canapea extensibila dubla. Unele au doua bai – la cerere in functie de disponibilitate
Executive Deluxe Suites Mountain View – aprox. 59-74 m2 – 2 camere separate printr-un hol si o usa – un dormitor cu un pat dublu sau paturi twin si o camera de zi cu canapea extensibila dubla. Unele au doua bai – la cerere in functie de disponibilitate, vedere la munte.
Grande Suites – aprox. 81-90 m2 – 2 dormitoare cu un pat dublu sau paturi twin si o camera de zi cu o canapea extensibila dubla. Unele au doua bai – la cerere in functie de disponibilitate .
Grande Suites Mountain View – aprox. 81-90 m2 – 2 dormitoare cu un pat dublu sau paturi twin si o camera de zi cu o canapea extensibila dubla. Unele au doua bai – la cerere in functie de disponibilitate, vedere la munte.
Grande Superior Suites – aprox. 120-150 m2 .Sunt 2 Executive Suites conectate.
Grande Superior Suites Mountain View – aprox. 120-150 m2 .Sunt 2 Executive Suites conectate, , vedere la munte.
King Suite – living spatios, mobilat cu bucatarie, doua dormitoare, două bai si balcon cu vedere la munte.
Toate unitatile au incalzire centrala, aer conditionat, televizor LCD, cablu TV, telefon, mini-bar (taxa suplimentara), seif în camera (gratuit), Wi-Fi gratuit, parchet laminat, chicineta , aspirator, in blocul A & B exista, de asemenea, tacamuri si ustensile de gatit), baie cu dus sau cada, uscator de par, halate de baie (gratuit). Unele suite au balcon – la cerere in functie de disponibilitate.
Gratuit: Utilizarea piscinei interioare cu sectiune pentru copii, sauna finlandeza, baie de aburi, hamam, soc si dus tropical, zona de relaxare, fitness, Jacuzzi 36 ° C (se utilizează conform programului si in functie de capacitatea maxima a fiecarui jacuzzi ), depozit de echipamente de schi pentru echipamente proprii cu facilitati de incalzire si uscare, Wi-Fi, seif în camera, transfer pana la statia telegondolei si inapoi in funciie de programul hotelului (08: 00-12: 00-14: 00 -17: 00, la fiecare 15 minute).
Contra cost: Darts, fotbal de masa, tenis de masa, biliard, patinoar sintetic, masaj, solar, baie turceasca, tratamente SPA.
Parcare: Parcare in aer liber (in functie de disponibilitate) – gratuita pentru oaspetii hotelului, garaj contra cost – 5 euro pe noapte.
Animalele de companie nu sunt acceptate.
APART HOTEL LUCKY BANSKO 5*
Localizare: Aparthotelul Lucky Bansko este situat la intrarea in Bansko, la poalele Muntelui Pirin, Bulgaria., la 450 m de central orasului Bansko, la 1,6 km pana la statia de telegondola.
Dotari camere: Toate apartamentele sunt dotate cu TV, telefon, internet wireless,camera de jocuri, mini seif, complet echipate si mobilate, chicinetele au masini de cafea Lavazza, placi ceramice, toastere, apa calda, frigidere, cuptoare cu microunde, cutite si vesela, Baile sunt dotate cu dus, cada, uscator de par, cosmetice de baie, papuci, set de prosoape si halate.
Spa & Wellness: ofera o varietate de masaje intregului corp, aromotherapie, masaje exfoliante, cosmetice, tratamente faciale si electroterapie, sala de fitness, baie de aburi, sauna, solar si piscina interioara cu apa calda de pana la 33ᵒ C.
Studio Lux: camera spatioasa cu pat dublu si fotoliu extensibil, nu are balcon.
Apartament Lux: 2 camere separate de o usa, dormitor cu pat dublu si living room cu canapea extensibila
Apartament Deluxe: 2 camere separate de o usa, dormitor cu pat dublu si living room cu canapea extensibila, unele au balcon, altele au semineu.
Apartament Executive: 2 camere separate de o usa, dormitor cu pat dublu si living room cu canapea extensibila, semineu, balcon.
Apartament Lux cu 2 dormitoare: 2 dormitoare cu pat dublu in fiecare camera si living cu canapea (non)extensibila, chicineta, balcon, 2 televizoare.
Gratuit: Wi-Fi, piscina interioara ( 33 °C), hidro-masaj, sauna, baie de aburi, Jacuzzi, fitness, shuttle bus pana la statia de ski lift (08:00-17:30 la aprox.30 min), depozit pentru echipament de ski.
Contra cost: billiard, masaj, solar, SPA.
Parcare: gratuita, garaj contra cost, in limita disponibilitatilor.
HOTEL AMIRA 5*
Localizare: este un hotel boutique, amplasat la poalele muntilor Pirin, la cateva minute de mers pe jos de statia de gondola din Bansko.
Hotelul dispune de 18 apartamente cu 1 dormitor, 8 studiouri si 5 duble.
Facilitati hotel: restaurant clasic cu 59 locuri (bucatarie locala si internationala), terasa cu 24 locuri, lobby bar cu 28 locuri si semineu, VIP lounge cu 20 locuri; SPA modern cu piscina interioara cu sectiune pentru copii, sauna finlandeza, sauna infrarosu, baie de aburi, Jacuzzi, camera de relaxare, masaj, tratamente cosmetice; sala de conferinte (40 de locuri); loc de joaca pentru copii.
HOTEL VIHREN PALACE SKI & SPA RESORT 4*
Localizare: Hotel Vihren Palace Ski & Spa Resort. Vihren Palace este unul dintre cele mai noi complexuri hoteliere de 4* din Bansko, acesta fiind renovat in 2013. In acest complex oaspetii se pot bucura de un confort deosebit si servicii de calitate. Complexul este amplasat intr-o locatie unica, aflandu-se la numai 80 de metri de principalul ski-lift si la 4 minute distanta de centrul vechi al orasului.
Facilitati: Vihren Palace este un complex modern si multi-functional, ce ofera turistilor restaurant, lobby bar, mehana, bar de noapte, coafor, magazine, farmacie, loc de joaca pentru copii, parcare gratuita in limita locurilor disponibile, garj contra cost, si vestiare pentru echpamente de ski. In acest complex, copiii primesc o atentie speciala, aici gasindu-se un loc de joaca pentru copii, meniu dedicat copiilor si personal specializat in ingrijirea copiilor. Hotelul dispune si de o scoala de ski, unde copiii se pot juca si pot invata sa skieze. Hotelul pune la dispozitia clientilor un Centru Spa modern, echipat cu 3 saloane de masaj, piscina interioara, sauna, camera cu aburi si jacuzzi. Exceptionalul Centru Spa lucreaza numai cu produsele de top din cosmetica spa, de la cele mai cunoscute branduri, Darphin, Beauty Sistem si Dead Sea. Hotelul mai ofera si un centru fitness foarte bine echipat, ce are vedere catre piscina si catre gradina. Taverna „Bulgare” va introduce in lumea specialitatilor traditionale bulgaresti, gratarelor, a vinurilor si a magiei zonei Pirin. Veti petrece nopti de neuitat condusi ritmul folkului national si a cantecelor interpretate de talentatii artisti bulgari. „Aqua” Lobby Bar le ofera oaspetilor sai meniuri stilate si o atmosfera confortabila, de care va puteti bucura pe tot parcusrul zilei . „Merci” Coffe Shop va ofera delicii variate facute cu dragoste si avand o aroma ametitoare, ce te va face sa revii din nou si din nou.
Dotari camere: Camerele si apartamentele sunt echipate cu bucatarii elegante, frigider, canapea etensibila, TV cu 24 de canale si acess la internet, balcon. Studio 2 pers (2+1) – o singura camera, posibilitate 1 extra bed , baie cu cada , aprox 35-45 mp. Apartament 1 dormitor (2+2) – living + dormitor, posibilitate 2 extra bed, baie cu dus , aprox 53-64 mp. Apartament 2 dormitoare (4+2) – living + 2 dormitoare, posibilitate 2 extra bed, baie cu dus + toaleta – ~ 97 mp.
Gratuit:piscina, fitness, sauna, baie de aburi, Wi-Fi in lobby bar, depozit pentru echipament de ski (nepazit), cablu internet
Contra cost: masaj, solar, SPA, billiard.
Parcare: gratuita, garaj contra cost, ambele in limita locurilor disponibile.
ASTERA BANSKO APART HOTEL & SPA 4*
Localizare: la 1 km de centrul statiunii si la 200 m de Gondola. Hotelul a fost renovat in anul 2011.
Facilitati hotel: restaurant, bar, seif (contra cost: 5,5 euro/zi), facilitati pentru persoane cu dizabilitati, garaj in limita loc disponibile, rent-a-car, loc de joaca pentru copii, cabinet medical, solar, tenis de masa, sala de conferinta, bar la piscine, Mini Aqua Park.
Camerele duble (18 mp): pat matrimonial sau paturi twin, balcon, TV, telefon, Mini bar, podeaua este acoprita cu parchet sau mocheta, baie cu dus, uscator de par.
Apartament 1 dormitor: un dormitor cu pat dublu si living cu canapea dubla extensibila, balcon, incalzire central, TV satelit, telefon, mini-bar, uscator de par, baie cu cada si dus, chicineta.
Apartament 2 dormitoare: 2 dormitoare cu pat dublu in fiecare camera si living cu canapea extensibila, balcon, incalzire central, TV satelit, telefon, mini-bar, uscator de par, baie cu cada si dus, chicineta
Gratuit: Water Park, sauna, baie turceasca, piscina interioara, fitness, depozit pentru echipament de ski
Contra cost: tenis de masa, billiard, bowling, yoga, masaj, SPA, Wi-Fi in camere.
Parcare: contra cost, garaj contra cost.
Atentie: hotelul are 2 cladiri: o cladire principala, construita in 2011 (cu duble si cateva apartamente) si o cladire de apartamente construita in 2005 (cu apartamente si cateva duble). Cele 2 cladiri nu sunt conectate. NU se garanteaza cazarea intr-o anumita cladire deoarece tarifele nu sunt diferentiate pe cladiri. Repartitia camerelor se face strict la receptia hotelului in functie de disponibilitatea la momentul cazarii (si nu din agentie), indiferent de data la care a fost trimisa rezervarea. Neindeplinirea dorintei turistilor de a fi cazati intr-o anumita cladire nu reprezinta motiv de parasire a hotelului.
HOTEL BANSKO SPA & HOLIDAYS 4*
Localizare: hotelul este amplasat la aproximativ 15 minute de gondola, reprezinta locatia ideala pentru relaxare si odihna.
Facilitati camera: mobilate cu gust in stil clasic sunt dotate cu cablu TV, internet, telefon, aer conditionat, minibar, seif, baie cu cada, uscator de par.
Facilitati hotel: a fost contruit in 2007 si complet renovat in 2012, acesta dispune de restaurant, lobby bar, taverna in stil traditional bulgaresc, piano bar, doua sali de conferinta, centru spa, sauna, jacuzzi, baie cu aburi, tratamente cu parafina, tratamente cu namol, solar, masaj, centru medical, cosmetica, programe antistress, loc de joaca pentru copii, spatiu pentru depozitarea echipamentelor de ski, scoala de ski, magazin, coafor, internet, seif la receptie ( contra cost).
Gratuit : piscina, sauna, baie de aburi, zona de relaxare, fitness, shuttle bus pana la statia de ski lift (08:00-17:00, la fiecare 30 de minute).
Contra cost : masaj, SPA.
Parcare: gratuita, in limita locurilor disponibile.
HOTEL PERUN LODGE 4*
Localizare: Perun Lodge este primul hotel cu apartamente de 4 stele, ce isi merita pe deplin clasificarea. Deschis in 2009, acesta este amplasat la numai 3 minute de punctul de plecare al liftului din Bansko – World Alpine. Complexul hotelier este conceput intr-un stil arhitectural traditional combinat cu un interior elegant si modern.”Lodge-ul” zeului Perun poate fi definit cu precizie intr-un singur fel: eleganta, lux si confort.
Facilitati: Oaspetii acestui elegant complex se pot bucura de multitudinea de creatii culinare, ce sunt preparate cu multa imaginatie si bun gust, sau de varietatea de cocktail-uri si vinuri atent selectate, in atmosfera primitoare a restaurantului sau invaluiti in stilul barului din lobby
Complexul mai ofera si un Centru Spa luxos dotat cu piscine interioara, sauna finlandeza sau cu plante, jacuzzi interior si exterior, simulator de golf, centru de fitness, restaurant principal, lobby bar, piano bar, librarie, gradinita , centru de inchirieri pentru echipamente de ski si snowboard, restaurant cu specific international, spalatorie si acces wireless la internet, servicii de securitate 24/24, sala de conferinta ( 80 locuri disponibile), parcare si garaj contra cost in limita locurilor disponibile
Hotelul dispune si de camere speciale pentru skiori, in timpul iernii, acestea indeplinind si cele mai pretentioase dorinte. Exista o multime de activitati pe care le puteti face chiar si in timpul verii : trasee turistice, biciclete, moutain-biking, picnicuri, plimbari „ecologice”, senzatii extreme cu ATV-uri si programe personalizate de SPA & Wellness.
Dotari camere: Hotelul este structurat pe 4 nivele, oferind un total de 205 apartamente si studiouri (109 apartamente, 66 de studiouri si 20 de duplexuri), cele mai multe dintre ele dispun si de balcon. Fiecare dintre acestea sunt echipate cu bucatarii moderne, televizoare LCD, uscator de par, canapea sau fotoliu, masa cu tabureti, cada sau cabina de dus.
Studio: are pat dublu si fotoliu extensibil, baie cu dus, unele au balcon.
Apartament 1 dormitor: un dormitor cu pat dublu si living cu canapea extensibila si fotoliu extensibil, balcon, baie cu dus.
Gratuit: piscina interioara, sauna, baie de aburi, fitness, depozit pt echipament de ski, shuttle bus pana la statia de ski lift, seif.
Contra cost: masa de tenis, masaj, Jacuzzi, SPA, Wi-Fi in camera.
Parcare: cu plata, garaj cu plata.
HOTEL MPM SPORT 4*
Localizare: vis-a-vis de statia de gondola, la 500 m fata de centrul orasului Bansko.
Dotari camere: mobilier modern, mocheta, baie, incalzire centrala, telefon, terasa/balcon.
Facilitati hotel: construit in 2010 acesta dispune de seif la receptie ( contra cost), casa de schimb valutar, room service, restaurant, centru Spa, piscina interioara, sauna, jacuzzi, baie cu aburi, Irish pub, lobby bar, camera pentru depozitarea echipamentelor de ski, internet Wi-Fi.
Camera dubla: pat matrimonial sau 2 paturi twin, fotoliu extensibil, incalzire centrala, TV, telefon, Mini bar, Wi-Fi, podea cu mocheta, baie cu dus si cada, uscator de par.
Studio: pat matrimonial sau 2 paturi twin, canapea extensibila, incalzire centrala, TV, telefon, Mini bar, Wi-Fi, podea cu mocheta, baie cu dus, uscator de par.
Apartament 1 dormitor : dormitor cu pat matrimonial sau 2 paturi twin, living cu canapea extensibila, incalzire centrala, TV, telefon, Mini bar, Wi-Fi, podea cu mocheta, baie cu dus si cada, uscator de par.
Gratuit : piscina, sauna, abie de aburi, depozit pentru echipamentul de ski, Wi-Fi in lobby.
Contra cost : biliard, masaj, jacuzzi, SPA.
Parcare : gratuita in limita locurilor disponibile garaj contra cost.
HOTEL MPM GUINNESS 4*
Localizare: la 1,5 km de centrul Bansko, la 400 m pana la statia de telegondola.
Facilitati hotel: sala de conferinte cu o capacitate de pana la 100 de persoane, lobby bar, restaurant traditional bulgaresc (Mehana), restaurant, baie de aburi, sala fitness, piscina interioara si Centru SPA, internet Wi Fi, sala de depozitare a echipamentelor de ski, sala de jocuri, biliard.
Dotari camera: 38 de studiouri, 13 apartamente mari, 41 de apartamente mici si 27 de mezonette ce pot satisface gusturile tuturor clientilor ce apreciaza un stil luxos si un grad de confort ridicat. Camerele sunt dotate cu TV digital, conexiune la internet, telefon, unele au chicineta, baie cu cada si uscator de par.
Studio : pat matrimonial sau 2 paturi twin, fotoliu extensibil, balcon, incalzire centrala, TV, telefon, minibar, podea cu mocheta, baie cu dus si uscator de par, unele au chicineta
Apartament 1 dormitor : dormitor cu pat matrimonial sau 2 paturi twin, canapea extensibila, balcon, incalzire centrala, TV, telefon, minibar, podea cu mocheta, baie cu dus si uscator de par, unele au chicineta
Apartament 2 dormitoare : doua dormitoare cu pat matrimonial sau 2 paturi twin, canapea extensibila, balcon, incalzire centrala, TV, telefon, minibar, podea cu mocheta, baie cu dus si uscator de par, unele au chicineta
Gratuit :piscina, sauna, baie de aburi, shuttle bus pana la statia de ski lift(08 :00-16 :00), Wi-Fi in lobby, programe de karaoke, dans.
Contra cost : depozit echipament de ski, biliard, room service, seif, jocuri electronice, SPA, masaj, Wi-Fi in camera.
Parcare: gratuita in limita locurilor disponibile, garaj contra cost.
HOTEL SAINT IVAN RILSKI SPA & APART 4*
Localizare: Hotelul St. Ivan Rilski Hotel & Spa este un complex rezidential de vacanta pentru toate anotimpurile situat in muntii Pirin, in orasul Bansko.Acesta a fost contruit in anul 2007 si ultima renovare a avut loc in anul 2011.
Distante: la doar 5 minute de mers cu masina pana la ascensorul de schi; 160 km pana in capitala Bulgariei, Sofia; 50 km pana la granita cu Grecia.
Complexul St. Ivan Rilski din Bansko este format dintr-un hotel de 4 stele, un centru Spa si 4 cladiri cu apartamente.
St. Ivan Rilski Hotel include: 87 camere single si duble si 7 apartamente; un restaurant cu alimente sanatoase, cu 80-100 locuri; un bloc de conferinte cu 3 sali si o capacitate de 120 de persoane; 2 baruri: un lobby-bar si un bar budha; un centru de sanatate si sport cu suprafata de 1000 mp, care ofera o gama larga de servicii, cum ar fi procedurile de spa si programe de fitness, parcare gratuita in limita locurilor disponibile, internet.
St. Ivan Rilski Apartamente: 4 cladiri rezidentiale; 162 apartamente – garsoniere si apartamente cu una şi doua camere; balcoane cu vedere catre muntii Pirin; toate apartamentele au TV satelit, telefon, mini-bar, acces la internet, bucatarie utilata, balcon.
Gratuit: piscina interioara, baie de aburi, sauna, fitness, shuttle bus pana la statia de ski lift (08:15-12:00 si 14:30-17:15 la aproximativ 15 min.)
Cu plata: SPA, baie turceasca, masaj, solar, masa de tenis, billiard.
Parcarea: exterioara, nepazita, gratuita, in limita locurilor disponibile si garaj contra cost.
HOTEL LION 4*
Localizare: Hotelul Lion 4* este un hotel modern si confortabil, situat doar la cateva minute distanta de centrul statiunii Bansko si la 300 m de punctul de plecare catre partiile de schi. Hotelul ofera transfer pana la punctul de plecare pe partie.
Facilitati: Hotelul a fost contruit in 2005 si renovat in 2010. Acesta dispune de un restaurant, unde oaspetii se pot bucura de bucataria bulgara si europeana. Oaspetii hotelului pot de asemenea beneficia de mancare traditionala bulgareasca in restaurantul “Mehana” si un bar de noapte in hotel. Hotelul dispune de piscina interioara, sauna, jacuzii, masaj, aromoterapie, baie cu aburi, sala de fitness, sala de conferinte( capacitate 200 locuri), spatiu de depozitare a echipamentului sportiv. Capacitate de cazare: 167 sunt duble, 16 family rooms si 8 apartamente.
Dotari camere: telefon, TV-satelit, minibar, radio, baie cu cada, uscator de par.
Family room este o camera dubla mai spatioasa cu pat matrimonial, canapea, chicineta.
Apartamentele au 2 camere: in prima camera sunt 2 paturi twin, canapea si chicineta, iar in a doua camera un pat matrimonial.
Gratuit: piscina, sauna, fitness, Jacuzzi, shuttle bus pana la telegondola (la intervale de 30 minute), depozit echipament de ski.
Contra cost: billiard, masaj, solar, SPA.
Parcarea: este gratuita in limita locurilor disponibile. Garajele sunt contra cost in limita locurilor disponibile.
GRAND HOTEL BANSKO 4*
Localizare: la 150 m de centrul statiunii si la 1.5 km de Gondola. Hotelul a fost renovat in 2012.
Facilitati: piscina interioara, centru wellness, salon de infrumusetare, coafor, fitness, sauna, baie turceasca, solar, masaj, jacuzzi, manicure, pedicure, restaurant, bar, mehana, pivnita, lifturi – 2, internet wireless, magazin, bancomat, facilitati pentru persoanele cu disabilitati, birou rent-a-car, room service, depozit echipamente ski si snowboard, inchiriere sanii, disco, night club, piano bar, casino, jocuri mecanice, sala de conferinte cu echipament, shuttle bus pana la / de la partii,
Facilitati pentru copii: meniu pentru copii, babysitter (la cerere, contra cost), patut pentru infanti, camera de joaca pentru copii.
Camera dubla (28 mp): pat matrimonial sau doua paturi twin, aer conditionat centralizat, incalzire, TV, telefon, conexiune la internet (contra cost), mini bar, baie cu cada sau dus, uscator de par, balcon, vedere la munte, podeaua este acoperita cu mocheta.
Camera dubla lux (35 mp): pat matrimonial sau doua paturi single, aer conditionat centralizat, incalzire, TV, telefon, conexiune la internet (contra cost), mini bar, baie cu cada sau dus, uscator de par, balcon, vedere la munte, podeaua este acoperita cu mocheta.
Camera dubla VIP (50 mp): pat matrimonial sau doua paturi single, aer conditionat centralizat, incalzire, seif (contra cost), TV, telefon, conexiune la internet (contra cost), baie cu cada sau dus, uscator de par, balcon, podeaua este acoperita cu mocheta, mini bar.
Studio (38 mp): pat matrimonial sau doua paturi twin, chicineta, aer conditionat centralizat, incalzire, TV, telefon, conexiune la internet (contra cost), mini bar, baie cu cada sau dus, uscator de par, balcon, vedere la munte, podeaua este acoperita cu mocheta.
Apartament 1 dormitor (55mp): pat matrimonial, canapea extensibila, usa intermediara, chicineta, masa de calcat, fier de calcat, aer conditionat centralizat, TV, telefon, conexiune la internet (contra cost), mini bar, incalzire, baie cu cada sau dus, uscator de par, balcon, vedere la munte, podeaua este acoperita cu mocheta.
Apartament 2 dormitoare (75 mp): pat matrimonial, canapea extensibila, usa intermediara, chicineta, aer conditionat centralizat, incalzire, TV, telefon, conexiune la internet (contra cost), mini bar, masa de calcat, fier de calcat, baie cu cada sau dus, uscator de par, balcon, vedere la munte, podeaua este acoperita cu mocheta.
Gratuit: sauna, Jacuzzi, zona de relaxare, baie de aburi, piscina, fitness, shuttle pana la ski lift.
Contra cost: masaj, baie turceasca, Spa, jocuri electronice.
Parcare: contra cost.
PLATINUM HOTEL & CASINO 4*
(fostul hotel Perun Platinum & Casino)
Localizare: la 300 de metri de telegondola.
Facilitati hotel: lobby bar, restaurant, taverna, spa.
Dotari camere: telefon, televizor si minibar.
HOTEL SAINT GEORGE PALACE 4*
Localizare: Saint George Palace este situat in Bansko, la baza Muntilor Pirin, la 800m de telegondola si aproximativ 1 km de centru orasului.
Facilitati hotel: piscina interioara, cada cu hidromasaj, sala de fitness, sauna, baie turceasca, masaj, centru SPA, garderoba schi, scoala de schi, inchiriere echipament schi, receptie nonstop, camera de bagaje, room service, sala de conferinte, spalatorie, inchirieri auto, internet wireless, parcare, restaurant, lobby bar.
Dotari camere: hotelul ofera cazare in sistem self-catering, camerele fiind dotate cu chicineta, TV satelit, baie.
HOTEL ST. GEORGE SKI & HOLIDAY 4*
Localizare: este situat la aproximativ 500 m distanta de Gondola si centrul statiunii.
Facilitati: receptie, room service, piscina interioara cu apa minerala 31C, centru SPA, fitness, jacuzzi, 3 restaurante, lobby bar, depozit echipamente ski.
Pentru copii – patut la cerere, scaune speciale in restaurant, piscina cu sectiune pentru copii, loc de joaca.
Camerele duble: TV, telefon, conexiune la internet, baie cu cada / dus, uscator de par, halat de baie si papuci, balcon.
Studio: pat matrimonial sau 2 paturi, chicineta, canapea extensibila, TV, telefon, conexiune la internet, baie cu cada/dus, uscator de par, halat de baie si papuci, balcon.
Apartament 1 dormitor: 1 dormitor, living cu chicineta si canapea extensibila, TV, telefon, conexiune la internet, baie cu cada/dus, uscator de par, halat de baie si papuci.
Apartament 2 dormitoare: doua dormitoare, living cu chicineta si canapea extensibila, TV, telefon,bar, conexiune la internet, baie cu cada / dus (2 bai), uscator de par, halat de baie si papuci.
Apartament 3 dormitoare: trei dormitoare, living cu chicineta si canapea extensibila, TV, telefon, conexiune la internet, baie cu cada / dus (3 bai), uscator de par, halat de baie si papuci.
Gratuit: piscina, sauna, baie de aburi, Jacuzzi, shuttle bus pana la statia de ski lift (07:30-17:00, la 10 min)
Contra cost: tenis de masa, billiard, masaj, baie turceasca, SPA.
Parcare: gratuita, in limita locurilor disponibile.
HOTEL BELVEDERE HOLIDAY CLUB 4*
Localizare: 1.5 km de centrul statiunii si la 500 m de Gondola. Hotelul afost renovat in anul 2012
Facilitati: piscina exterioara, piscina interioara 270C, centru wellness, fitness, sauna, baie de aburi, solar, masaj, jacuzzi, restaurant, bar, lift, seif la receptie (contra cost), internet wireless, depozit echipamente ski si snowboard, room service, sala de conferinte (cca 120 locuri), centru business, echipament, magazin, bancomat, shuttle bus pana la / de la partii, parcare (in limita locurilor disponibile, nu se poate rezerva/garanta din agentie), zona securizata.
Facilitati pentru copii: meniu pentru copii, piscina pentru copii, patut pentru infanti (gratuit), camera de joaca pentru copii.
Apartament 1 dormitor Mansarda (36 mp): canapea extensibila, chicineta, vase si tacamuri, ceainic electric, toaster, plita electrica, cuptor cu microunde, frigider, aspirator, TV, DVD, radio, telefon, conexiune la internet, masa de calcat, fier de calcat, incalzire, baie cu dus, uscator de par, balcon (+/-), vedere la partii / la munte, podeaua este acoperita cu parchet si gresie.
Apartament 1 dormitor (48 mp): doua paturi sau pat matrimonial, canapea extensibila, usa intermediara, chicineta, vase si tacamuri, ceainic electric, toaster, plita electrica, aspirator, cuptor cu microunde, frigider, TV, DVD, radio, telefon, CD player, conexiune la internet, masa de calcat, fier de calcat, incalzire, baie cu dus, uscator de par, balcon (+/-), vedere la partii / la munte, podeaua este acoperita cu mocheta si gresie.
Apartament 2 dormitoare (78 mp.): doua paturi sau pat matrimonial, canapea extensibila, usa intermediara, chicineta, vase si tacamuri, ceainic electric, toaster, plita electrica, aspirator, cuptor cu microunde, frigider, TV, DVD, radio, telefon, conexiune la internet, masa de calcat, fier de calcat, incalzire, baie cu dus, uscator de par, balcon (+/-), vedere la partii / la munte, podeaua este acoperita cu mocheta si gresie.
Gratuit: piscina, sauna, baie de aburi, fitness, Jacuzzi, depozit echipament ski, shuttle bus pana la statia de telegondola (08:00-17:00, la 30 de min), acces internet.
Contra cost: masa de tenis, billiard, masaj, solar, jocuri in camera, jocuri electronice, SPA, teren de fotbal.
Parcare: gratuita, in limita locurilor disponibile.

HOTEL TRINITY RESIDENCE 4*
Localizare: la 1,5 km de statia de telegondola si la 300 m de centrul orasului Bansko.
Facilitati hotel: receptie, seif (contra cost), room service, acces Wi – Fi in zonele publice, lobby bar, pool bar, depozit pentru echipamentul de ski, restaurant, camera de jocuri (contra cost).
Facilitati camere: TV satelit, incalzire, mini bar (contra cost), acces Wi – Fi, baie cu cada, uscator de par, unele camere au balcon.
Gratuit: acces la piscina interioara, sauna, baie de aburi, Jacuzzi, shuttle pana la telegondola, acces Wi – Fi.
Contra cost: fitness, masaj, tratamente SPA
HOTEL MARIA ANTOANETA RESIDENCE 4*
Localizare: la 800 m de centrul statiunii si la 300 m de Gondola. Hotelul este construit in anul 2011.
Hotelul are 30 camere duble, 10 family room, 20 studiouri, 20 junior suite, 30 apartamente cu un dormitor, 20 cu 2 dormitoare.
Facilitati hotel : Hotelul este format din 5 cladiri, dispune de 5 lifturi, lobby bar, restaurant principal, restaurant a – la – carte , WI-FI gratuit in lobby, piscina, sauna, baie de aburi, centru fitness, shuttle bus pana la statia de ski, centru medical, SPA.
Camera dubla : pat dublu, incalzire, TV, telefon, acces internet, baie cu cabina de dus, uscator de par, unele au balcon
Studio : camera spatioasa cu pat dublu si fotoliu extensibil, chicineta, incalzire, TV, telefon,acces internet, baie cu dus, uscator de par, unele au balcon.
Junior Suite :camera cu pat dublu, fotoliu extensibil,incalzire, TV, ceainic, telefon, acces internet, uscator de par, baie cu cabina de dus sau cada.
Apartament 1 dormitor : 1 dormitor cu pat dublu si living cu canapea extensibila, balcon, incalzire, chicineta, TV, telefon, acces internet, uscator de par, chicineta
Suita 1 dormitor : 1 dormitor cu pat dublu si living cu canapea extensibila, balcon, incalzire, chicineta, TV, telefon, acces internet, uscator de par
Apartamente Family: 2 dormitoare si living cu canapea extensibila, chicineta, TV, telefon, acces internet, balcon, uscator de par, abie cu cabina de dus sau cada
Gratuit : piscina interioara, sauna, baie de aburi, fitness, Wi-Fi, shuttle pana la statia de ski lift
Contra cost: masaj, SPA.
Parcare: garaj contra cost.
HOTEL ZARA 4*
Localizare: Hotelul Zara din Bansko este situat la la 900 de metri de centrul statiunii si la 800 de metri de lift.
Facilitati: restaurant (120 de locuri), gradina de vara cu barbeque, lobby bar, Wi-Fi in zonele publice (gratuit), seif (contra cost), room service, centru SPA cu piscina interioara cu sectiune pentru copii, sala de fitness (nu este permis accesul copiilor sub 16 ani), sauna (nu este permis accesul copiilor sub 16 ani), baie de aburi, zona de relaxare, jacuzzi, masaj (contra cost), baie turceasca (contra cost), salon de infrumusetare, 2 sali de conferinte (120 / 60 de locuri), sala de animatie, spalatorie (contra cost), loc de joaca pentru copii, camera pentru depozitarea aechipamentului de ski.Camere: dotate cu incalzire centrala, telefon, frigider, miniseif, balcon, baie proprie cu dus sau cada, TV cablu, Internet Wireless, fierbator apa.
Dubla standard: suprafata 24 mp, 2 paturi twin sau un pat dublu.
Dubla deluxe:suprafata 51 mp, 2 paturi twin sau un pat dublu, 1 canapea extensibila pentru 2 copii sau pentru 1 adult.
Apartament cu 1 dormitor: suprafata 55 mp, 1 dormitor si 1 living.
Apartament/ maisonnette cu 2 dormitoare: suprafata 100 mp, 2 dormitoare si 1 living.
Parcare: 6 Euro/ masina/ zi.
Baby-cot: 2,5 Euro/ zi.
Accesul cu animalele de companie nu este permis.
HOTEL ORPHEY 4*
Localizare: la 200 de m de centrul statiunii Bansko.
Facilitati hotel: restaurant, bar, piscina interioara, bar la piscina, fitness, sauna, jacuzzi, masaj, baie de aburi, shuttle bus pentru schi lift, garderoba schi, loc de joaca pentru copii, tenis de masa, 3 sali de conferinta ( capacitate 100/50/40 locuri, dotate cu interne, fax, xerox)
Dotari camere: baie (dus)-wc, tv, telefon, mini bar, safe, uscator de par, acces internet, balcon.
Gratuit: piscine cu Jacuzzi, baie de aburi, fitness, acces internet, shuttle bus pana la statia de ski lift.
Cu plata: masa de tenis, Hamam, jocuri electronice, billiard, seif in camera.
Parcare: gratuita in limita locurilor disponibile.
HOTEL SPA EMERALD 4*
Localizare: la 1 km de centrul statiunii si la 100 m de Gondola. Hotelul a fost construit in anul 2008.
Facilitati: piscina interioara , centru, salon de infrumusetare, coafor, fitness, sauna, solar (contra cost), masaj (contra cost), 2 restaurante (principal si a-la-carte), 2 baruri, lift, seif la receptie (contra cost cca 3 eur/zi sau 20 eur/sapt), internet cafe (cca 2,5 eur/ora), internet, birou de schimb valutar, birou rent-a-car, depozit echipamente de ski si snowboard, biliard, jocuri mecanice, sala de conferinte (cca 50 locuri).
Facilitati pentru copii: patut pentru infanti (cca 5 eur/zi), camera de joaca pentru copii.Camerele duble (35 mp): doua paturi single, incalzire, frigider sau mini bar, telefon, baie cu cada sau dus, uscator de par, balcon, vedere la munte, podeaua este acoperita cu mocheta.
Family Room (60 mp): doua dormitoare separate despartite de o usa intermediara, pat matrimonial sau 2 paturi single, incalzire centrala, frigider, telefon, baie cu cada sau dus, uscator de par, balcon.
Apartament cu 1 dormitor (60 mp): pat matrimonial sau doua paturi single, canapea extensibila, usa intermediara, vase, incalzire, frigider, telefon, baie cu cada si dus, uscator de par, podeaua este acoperita cu mocheta.
Apartament cu 2 dormitoare (80 mp): pat matrimonial sau doua paturi single, canapea extensibila, incalzire, frigider, telefon, , baie cu cada si dus, uscator de par, podeaua este acoperita cu mocheta.
Gratuit: depozit pentru echipament de ski, sauna, baie de aburi, fitness, piscina interioara, Jacuzzi.
Contra cost: biliard, masaj, baie turceasca, SPA, Wi-Fi.
Parcare: cu plata, garaj cu plata.
HOTEL MOUNTAIN PARADISE 4*
Localizare: Hotelul Mountain Paradise by the Walnut Trees este situat la 380 m distanta de ski lift si la 10 minute de mers pe jos de strada principala Pirin.
Facilitati: lobby bar cu biliard, restaurant cu 200 locuri, loc de joaca, centru Spa cu piscina interioata, sauna, baie de aburi, fitness, tratamente de infrumusetare, sala de conferinte, parcare, gradina.
Camere: studiouri, apartamente cu 1 sau 2 dormitoare mobilate modern. Toate camerele sunt dotate cu baie/ dus, uscator de par, TV, chicineta, mini frigider, Internet Wireless. Apartamentele au si living,
Gratuit: acces la piscina interioara, sauna, baie de aburi, fitness, Jacuzzi, Internet Wireless, shuttle bus catre gondola.
Contra cost: tratamente Spa, depozit pentru echipamentul de Ski.
Parcare: contra cost.
HOTEL PARK GARDENIA 4*
Localizare: hotelul este situat la 1500 metri fata de ski lift.
Facilitati: hotelul dispune de shuttle bus pana la ski lift, restaurant, bar cu semineu, piscina interioara, piscina pentru copii, salon de cosmetica, fitness, sauna, jacuzzi, solar, masaj, SPA, spatiu de depozitare a echipamentelor sportive, room service, birou de schimb valutar, seif, lift, sala de conferinte( 120 de locuri), restaurant traditional bulgaresc .
Camerele duble sunt dotate cu pat matrimonial sau doua paturi single, aer condditionat, baie cu cada si dus, uscator de par, mini bar, telefon, televizor, conexiune la internet.
Apartament 1 dormitor: 1 dormitor cu pat dublu si living room cu canapea extensibila, baie cu jacuzzi pentru 2 persoane si cabina de dus, aer conditionat, TV satelit, telefon, minibar, uscator de par.
Gratuit: depozit de echipament de ski, shuttle bus pana la statia de ski lift (8:45-11:15 la fiecare 30 minute), acces internet, piscina, sauna, baie de aburi, fitness, Jacuzzi.
Contra cost: tenis de masa, masaj, solar, SPA.
Parcare : contra cost in limita locurilor disponibile.
APARTHOTEL CASA KARINA 4*
Localizare: la 1000 m distanta de centrul statiunii si la 100 m distanta de Gondola.
Facilitati hotel: Casa Karina dispune de receptie, room service, spatiu pentru depozitarea echipamentului de ski, lobby bar, bar de zi, restaurant principal, sala de conferinte, sala de Internet, centru Spa, piscina, fitness, sauna, baie de aburi, doctor la cerere.
Studio (40 mp.): pat matrimonial sau doua paturi single, canapea extensibila, vedere catre partia de ski sau catre munte, balcon, tv, telefon, podea acoperita cu parchet si gresie, baie cu cada / dus, uscator de par.
Apartament 1 dormitor (55 mp.): pat matrimonial sau doua paturi single, canapea extensibila, vedere catre partia de ski sau catre munte, balcon, tv, telefon, podea acoperita cu parchet si gresie, baie cu cada / dus, uscator de par. Apartament 1 dormitor (65 mp.): pat matrimonial sau doua paturi single, pat matrimonial, canapea extensibila, vedere catre partia de ski sau catre munte, balcon, tv, telefon, podea acoperita cu parchet si gresie, baie cu cada / dus, uscator de par.
Gratuit: piscina, sauna, baie de aburi.
Contra cost: masa de tenis, billiard, masaj, solar, baie turceasca, SPA.
HOTEL EVELINA PALACE 4*
Localizare: la 200 m de centrul statiunii si la 800 m de Gondola. Hotelul a fost construit in anul 2006.
Facilitati: restaurant, lobby bar, piscina interioara, sala de conferinte (50-60 persoane), internet cafe, WI-FI (contra cost in camere), rent-a-car, fitness, sauna, masaj, biliard, tenis de masa (contra cost). Facilitati copii: piscina interioara (29 °C), babbysitter (contra cost), baby cot.
Camerele Dbl (18mp): pat matrimonial sau 2 paturi twin, fotoliu extensibil, incalzire, balcon, TV, radio, telefon, acces la internet (contra cost), mini bar, podeaua este acoperita cu mocheta, baie cu dus, uscator de par, birou.
Studio: pat matrimonial sau 2 paturi twin, canapea extensibila, balcon, incalzire central, TV, radio, telefon, mini bar, baie cu dus, uscator de par.
Gratuit: shuttle pana la statia de ski lift, depozit echipament de ski, piscina, fitness, sauna.
Contra cost: masa de tenis, masaj, Wi-Fi in camere.
Parcare: cu plata, in limita locurilor disponibile.
APARTHOTEL DREAM 3*
Localizare: Situat la poalele muntelui Pirin, la 350 de metri de telecabina.
Facilitati hotel: centru SPA si wellness cu sauna, cada cu hidromasaj, sauna ruseasca si masaje, disponibile la un cost suplimentar, acces la piscina interioara, restaurant, lobby bar, depozit pentru echipamentul de ski.
Facilitati camere: Fiecare apartament are TV prin cablu si o zona de relaxare cu o canapea. De asemenea, apartamentele includ o bucatarie sau o chicineta bine utilata, cu zona de luat masa, precum si o baie cu dus sau cada. In plus, toate unitatile au dressing si balcon privat.
HOTEL STRAZHITE 4*
Localizare: la 1 km de Bansko si la 200 metri de Gondola. Hotelul a fost construit in anul 2003.Facilitati : hotelul dispune de shuttle bus pana la ski lift, restaurant, piscina interioara 280C, fitness, sauna, masaj, masa de tenis, solar, bar, coffee shop, cazino, bowling, sala de jocuri, billiard, Internet Cafe, loc de joaca pentru copii, room service, oficiu de acordare a primului ajutor, birou de schimb valutar, seif la receptie, lift, centru depozitare echipamente ski si snowboard, centru de afaceri, sala de conferinte, bancomat.
Camerele duble (22 mp): 2 paturi, mini bar, telefon, televizor, incalzire, baie cu dus, uscator de par, balcon, podea acoperita cu mocheta.
Suite (38 mp): pat matrimonial, TV, telefon, mini bar, podea acoperita cu mocheta, baie cu cada, uscator de par.
Maisonnette (40 mp): Pat matrimonial, Incalzire, Tv, Telefon, Mini Bar, Podea acoperita cu mocheta, Baie cu cada, uscator de par.
Gratuit: piscina interioara, fitness, sauna, shuttle pana la statia de telegondola, Wi-Fi la receptie, depozit echipament de ski.
Contra cost: bowling, jocuri electronice, biliard, masa de tenis, darts, masaj.
Parcare: gratuita, in limita locurilor disponibile.
HOTEL BANSKO 4*
Localizare: la 200 m de centrul statiunii si la 1.4 km de Gondola. Hotelul a fost construit in anul 2007.
Cazare: camere si apartamente cu cabina de dus sau cada, WC, uscator de par, mini-bar, TV cu cablu, telefon, canapea.
Facilitati: restaurant, lobby bar, room service, piscina interioara, centru de fitness, sauna, masaj, sala de conferinta, billiard, tenis de masa, magazine de suveniruri, spatiu de depozitat echipamentul de ski, seif.
Camera dubla: pat matrimonial sau 2 paturi twin, canapea extensibila, telefon, mini bar, baie cu dus/cada, uscator de par
Suite/ maisonete: dormitor cu pat dublu si living cu canapea extensibila, telefon, mini bar, baie cu dus/cada, uscator de par
Gratuit: piscina, fitness, sauna, shuttle pana la telegondola, depozit pentru echipament de ski.
Contra cost: masaj, masa de tenis, billiard.
Parcare: gratuita, in limita locurilor disponibile.
HOTEL PIRIN 4*
Localizare: la 100 m de centrul statiunii si la 1,2 km de Gondola.
Facilitati: hotelul dispune de shuttle bus pana la ski lift, restaurant, bar, restaurant traditional – mehana, Meniu vegetarian si meniu pentru copii, piscina interioara 290C, fitness, sauna, baie de aburi, solar, masaj, bar, club de noapte, sala de jocuri, billiard, Internet Cafe, room service, birou de schimb valutar, seif, lift, parcare (in limita locurilor disponibile, nu se poate garanta/rezerva din agentie), centru de afaceri, sala de conferinte.
Camerele duble (18 mp.): sunt dotate cu pat matrimonial sau doua paturi single, telefon, televizor, incalzire, mini bar, podea acoperita cu mocheta, baie cu dus, uscator de par.
Camerele duble Lux (25 mp.): sunt dotate cu pat matrimonial, aer conditionat, telefon, televizor, incalzire, mini bar, podea acoperita cu mocheta, baie cu cada, uscator de par.
Maisonette (45 mp): Pat matrimonial, Incalzire, televizor, telefon, mini bar, podea acoperita cu mocheta, Baie cu cada, uscator de par.
Gratuit: piscina, fitness, sauna, baie de aburi, shuttle pana la gondola, Wi-Fi la receptie, depozit pentru echipament de ski.
Contra cost: masaj, solar, billiard, tenis de masa, internet, camera jocuri.
Parcare: gratuita, in limita locurilor disponibile.
HOTEL MURA 3*
Localizare: hotelul este situat langa raul Glazne si centrul statiunii, la aproximativ 900 m distanta fata de gondola.
Facilitati: hotelul dispune de shuttle bus pana la ski lift, restaurant, bar, sauna, Jacuzzi, masaj, seif la receptie (contra cost), lift, birou de schimb valutar, Meniu Vegetarian, Depozitare echipament sportiv, internet la receptie
Camerele duble: paturi twin, balcon, televizor, telefon, Podea acoperita cu mocheta, baie cu dus, uscator de par.
Gratuit: jacuzzi, camera de relaxare, sauna, baie de aburi, depozit pentru echipament ski.
Contra cost: masaj, seif.
Parcare: gratuita, in limita locurilor disponibile.
HOTEL MOUNTAIN ROMANCE & SPA 3*
Localizare: la 700 m de centrul statiunii si 500 m de Gondola, Hotelul este renovat 2011
Hotelul este construit in traditionalul stil arhitectural si este mobilat cu un frumos si modern mobilier. Acesta a deschis usile pentru prima oara in noiembrie 2007 si este deschis pe tot parcusrul anului. Hotelul pune la dispozitia clientilor, un centru SPA de lux care este dotat cu sauna, jacuzii pentru 6 persoane, doua camere cu abur una dintre ele este individuala, sala de fitness, hamman/sauna cu aburi, proceduri profesionale SPA, studio cosmetic pentru tratamente faciale si 2 camere pentru masaj; taverna care va prezinta tradionale mancaruri bulgaresti, room service, transportul la telegondola, curatatorie, seif la receptie
Hotelul dispune de 4 apartamente cu doua dormitoare, 9 apartamente de lux cu un dormitor (unele dintre ele cu semineu), 11 studiouri.Toate apartamentele de lux balcon cu vedere la munte. Toate apartamentele sunt dotate cu paturi separate sau pat dublu, canapea, masuta de cafea, frigider, ceainic, telefon, televizor cu program prin satelit, baie cu dus sau cada, conexiune gratuita la internet.
HOTEL ALL SEASONS CLUB 3*
Localizare : Hotelul este situat la cca 1 km distanta fata de centrul statiunii. Hotelul a fost construit in 2008 si complet renovat in 2012.
Facilitati hotel : dispune de seif la receptie (contra cost), room service, casa de schimb valutar, Wi Fi in lobby, sala de depozitare a echipamentelor de ski, lobby bar, restaurant, sala de conferinta ( capacitate 60 locuri), piscina interioara, sauna, baie de aburi, fitness, shuttle bus, parcare gratuita in limita locurilor disponbile.
Hotelul dispune de: 20 Camere Duble, 10 Camere Triple, 20 Studio-uri, 10 Family Rooms, 20 Apartamente cu 1 dormitor, 29 Apartamente cu 2 dormitoare.
Dotari camere : chicineta, Wi-Fi, baie cu cada sau cabina de dus, TV, telefon, frigider, balcon, incalzire.
Camere duble: cu pat dublu, canapea extensibila.
Camere triple: 3 paturi single, canapea extensibila.
Studio: pat dublu, canapea extensibila dubla.
Family room : dormitor cu pat dublu si living cu canapele extensibile (camerele sunt despartite de o usa
Apartament 1 dormitor : dormitor cu pat dublu si living cu canapele extensibile(camerele sunt despartite de o usa).
Apartament 2 dormitoare : 2 dormitoare cu pat dublu si living cu canapea dubla extensibila.
Gratuit : piscina interioara, sauna, baie de aburi, fitness, internet, suhttle bus pana la statia de ski lift si centrul Bansko, depozit pentru echipament de ski.
Contar cost : jocuri electronice, seif la receptie.
Parcare : gratuita, garaj gratuit, in limita locurilor disponibile.
APARTHOTEL ADEONA 3*
Localizare: la doar 5 minute de mers pe jos de centrul orașului și la 15 minute de mers pe jos de telegondolă din zona de schi Bansko.Facilitati hotel:Hotelul oferă 3 tipuri de apartamente:Studio- au câte două paturi + canapea extensibilă, TV cu canale prin satelit și o baie cu cadă. Studiourile sunt concepute pentru a găzdui un maxim de 2 adulti + 2 copii sau 3 adulti.Apartament – apartamente cu un dormitor constau dintr-un living cu o canapea, TV cu canale prin satelit și o chicinetă.Canapea în camera de zi canapea. Dormitorul are două paturi. Facilitati hotel: restaurant, parcare, cameră de depozitare de schi
HOTEL OLYMP 3*
Localizare: in partea de sud a statiunii, la o altitudine de 1393 m.
Facilitati hotel: parcare, sala de conferinte pentru 170 persoane, seif la receptie, room service, cocktail bar, night club, snack bar, restaurant cu capacitate de 200 locuri. Hotelul pune la dispozitia turistilor un centru de reabilitare si tratament, piscina exterioara, teren de tenis acoperit, sala de volei si handbal, sauna, salon de fitness si masaj.
Facilitati camere: TV satelit, baie cu dus.
HOTEL ORBILUX 3*
Localizare: la 1.5 km de centrul statiunii si la 500 metri de Gondola. Hotelul a fost construit in anul 2008.
Facilitati hotel: piscina interioara 300C, restaurant, bar, spatiu pentru depozitarea echipamentelor sportive, scoala de ski si snowboard, coafor, salon de frumusete, fitness, sauna, jacuzzi, masaj, room service, magazin, birou de schimb valutar, lift, rent a car, parcare (in limita locurilor disponibil; nu se poate rezerva sau garanta din agentie), garaj, facilitati pentru persoane cu dizabilitati, centru de afaceri, sala de conferinte, pivnita de vinuri, Meniu vegetarian.
Studiourile (34 mp.) sunt dotate cu pat matrimonial sau doua paturi single, vedere catre partia de ski sau munte (+/-), Incalzire, Seif in camera, Balcon, Televizor, Dvd, Radio, Telefon, Conexiune la Internet, Mini Bar, Podea acoperita cu parchet, gresie si mocheta, Baie cu cada.
Apartamentele (58 mp.): Pat matrimonial sau doua paturi single, canapea extensibila, Vedere catre partia de ski sau munte (+/-), Incalzire, Seif in camera, Balcon, Televizor, Dvd, Radio, Telefon, Mini Bar, Podea acoperita cu parchet, gresie si mocheta. Chicineta echipata cu tacamuri si vesela, Cana electrica, Toaster, Plita electrica, aspirator, frigider, Fier de calcat, Masina de spalat, usa intermediara intre dormitor si living.
Apartamentele (70 mp.): Pat matrimonial sau doua paturi single, canapea extensibila, Vedere catre partia de ski sau munte (+/-), Incalzire, Seif in camera, Balcon, Televizor, Dvd, Radio, Telefon, Mini Bar, Podea acoperita cu parchet, gresie si mocheta. Chicineta echipata cu tacamuri si vesela, Cana electrica, Toaster, Plita electrica, aspirator, frigider, Fier de calcat, Masina de spalat, usa intermediara intre dormitor si living.
HOTEL ELEGANT LUX 3*
Hotelurile Elegant Spa si Elegant Lux sunt situate la aproximativ 100 m distanta unul de celalalt.
Localizare: la 700 m de centrul statiunii si 300 m de Gondola. Hotelul a fost renovat in anul 2011.
Facilitati hotel : Zona spa a hotelului include o piscină interioară, o cadă cu hidromasaj, o baie de aburi şi diverse saune. Este disponibil şi un centru de fitness. Oaspeţii se pot bucura de un tratament de înfrumuseţare relaxant şi pot beneficia de o gamă largă de masaje.La Hotelul Elegant Lux veţi găsi un loc de joacă pentru copii echipat cu mese de ping-pong şi biliard. La cerere, sunt disponibile servicii de îngrijire a copilului.
Dotari camere : Toate camerele dispun de acces Wi-Fi gratuit, iar unele oferă de asemenea o bucătărie complet echipată.
HOTEL ICEBERG 3*
Localizare: Hotel Iceberg este situat la aproximativ 800 m de telegondola. Hotelul a fost construit in 2005.
Facilitati hotel: receptie, seif de inchiriat (contra cost), room service, depozit echipament ski, Wi-Fi, 2 sali de conferinte cu echipament tehnic, restaurant principal, lobby bar, „Mehana” (restaurant in stil traditional), facilitati Spa.
Facilitati copii: baby cot (la cerere, gratuit), sectiune pentru copii la piscina, babysitting (la cerere, de platit).
Dotari camere: incalzire, TV prin satelit, telefon, acces la internet, mini-bar, mocheta, baie cu dus si uscator de par. Camerele de la primul si al doilea etaj au balcon, iar la al treilea etaj au vedere panoramica, fara balcon.
25 camere standard duble (2 paturi normale + un pat suplimentar, max 2 +1) – pat dublu sau paturi twin. Patul suplimentar este fotoliu extensibil.
3 camere duble superioare (2 paturi normale + 2 paturi suplimentare, max 3AD sau 2ad +2 ch) – mai mari decât camerele duble standard, pat dublu si doua fotolii extensibile.
4 camere family (2 paturi normale +2 paturi suplimentare; max 4AD) – doua camere separate – un dormitor cu o canapea (non-extensibila) si o camera dubla (paturi twin).
3 apartamente (4 paturi normale +2 paturi suplimentare, max 6AD sau 4AD +2 CH) – trei camere separate: un dormitor cu un pat dublu, o camera twin (paturi twin) si o camera de zi cu canapea extensibila, baie cu dus, WC separat .
Gratuit: depozitare echipament ski, piscina interioara, jacuzzi, baie de aburi, sala de gimnastica, transfer la baza partiei.
Cu plata: tenis de masa, tratamente SPA, sauna, masaj, baie turceasca, biliard.
Animale de companie: Nu este permis.
Parcare: exterioara, locuri limitate.
HOTEL HERMES 3*
Localizare: Hotelul Hermes este localizat la poalele Muntilor Pirin. A fost construit în 2008. Ultima reconstructie a hotelului a fost în 2016. Hotelul dispune de un etaj subteran, subsol, primul etaj, trei etaje si mansarda.Facilitati hotel: terasa, gradina, restaurant, bar, baie turceasca/ baie de aburi, cada cu hidromasaj, jacuzzi, biliard, schi, teren de golf (la maxim 3 km), sala de fitness, sauna, cameră de bagaje, receptie deschisa nonstop, serviciu de calcătorie, curatatorie chimica, spalatorie, sali de conferinta si petreceri, transfer de la /la aeroport (contra cost). Internet wireless este disponibil in zonele publice si este gratuit, iar in camera este contra cost.Dotari camere: fiecare camera este echipata cu un mini-bar, televizor, telefon, aer conditionat.Parcare: Este posibila parcare exterioara gratuita la hotel si in garaj contra-cost.Animalele de companie nu sunt acceptate.
HOTEL FRIENDS 3*
Localizare: hotelul Friends 3* este situat la 100 metri de centrul statiunii si la 500 metri de telegondola.
Facilitati: restaurant, mehana (restaurant traditional), lobby bar, centru Spa cu jacuzzi, sauna, baie de aburi, masaj contra cost, Internet Wireless, camera pentru depozitarea echipamentului de ski, spalatorie si calcatorie (la cerere), servicii de transfer in si din Sofia (contra cost).
Dotari camere: baie cu dus, aer conditionat/ sistem de incalzire centralizat Internet, telefon, TV, Internet.
Hotelul are 3 etaje pe care sunt dispuse 28 de camere duble (suprafata 25 mp), 4 apartamente cu 1 dormitor (suprafata 55 mp), 2 apartamente Deluxe cu un dormitor, 2 studiouri (suprafata 48 mp).
FAMILY HOTEL PIRINA CLUB 3*
Localizare: la 700 de metri de telegondola si central orasului Bansko.
Facilitati hotel: receptie, seif, room service, acces Wi – Fi in zonele publice, bar, restaurant, depozit pentru echipament de ski.
Facilitati camere: TV satelit, acces Wi – Fi, baie cu dus, uscator de par, unele camere au balcon.
Gratuit: acces la sauna, fitness, tenis de masa, acces internet, depozit pentru echipamentul de ski, shuttle pana la ski lift.
Contra cost: masaj, Jacuzzi.
Parcare: limitata in limita disponibilitatilor.
FAMILY HOTEL LAZUR 3*
Localizare: este situat la aproximativ 400 m telegondola si la 1 km de centrul orasului Bansko.Facilitati hotel: Receptie, Wi-Fi in zona receptiei, depozit pentru echipament ski, restaurant a-la-carte intr-un stil traditional. Hotelul a fost construit in 2005 si renovat in 2012. Dispune de 3 etaje, fara lift, 14 camere.
Dotari camere: cu balcon, telefon, cablu TV, mini-frigider sau mini-bar, Wi-Fi, baie cu dus.Copii: Patuturi (la cerere), scaune inalte in restaurant (la cerere).
Gratuit: sauna si Wi-Fi.
Animale de companie: Nu este permis.
Parcare: Nu este disponibila.
APARTAMENTE GRAND MONTANA
Localizare: hotelul se afla la 500 metri de telegondola si la 2 km de centrul statiunii Bansko.Facilitati: hotelul dispune receptie si lobby, Wi-Fi in zonele publice, restaurant, lobby bar, sala de conferinte, piscina interioara, fitness, sauna, jacuzzi, masaj, solar, centru SPA, centru de depozitare a materialelor sportive, room service, seif, lift.
Studiourile (aprox 30 mp) sunt dotate cu pat dublu, canapea extensibila, chicineta, balcon, baie cu dus, uscator de par, frigider, telefon, televizor, conexiune la internet.
Apartamentele cu 1 dormitor (aprox 45 mp): sunt dotate cu un pat dublu sau doua twin, canapea extensibila, chicineta, balcon, baie cu dus, uscator de par, frigider, telefon, televizor, conexiune la internet.
Apartamentele cu 2 dormitoare (aprox 70 mp): un dormitor cu pat dublu si celalalt cu doua paturi twin , living cu canapea extensibila, incalzire centrala, chicineta, TV, acces internet, uscator de par.
Gratuit : baie de aburi, sauna, piscina interioara, shuttle pana la telegondola, acces internet
Contra cost : fitness, jacuzzi, masaj, tenis de masa.
APARTAMENTE BELMONT
Localizare: la numai 500 m distanta de Gondola, chiar in spatele Hotelului Grand Montana si la 2 km distanta de centrul statiunii.
Facilitati: receptie, Wi-Fi, lobby bar, piscina interioara, shuttle bus. Turistii cazati in Belmont pot servi masa la restaurantul hotelului alaturat, Grand Montana.
Studio (max 2 ad, aprox. 30 mp)., fara posibilitatea adaugarii unui pat suplimentar.
Apartament cu 1 dormitor (max 4ad, aprox. 45 mp). – 1 dormitor cu un pat dublu sau 2 paturi twin si living cu o canapea extensibila.
Apartament cu 2 dormitoare (max 6 ad, aprox 70 mp) dormitor cu 1 pat dublu si un formitor cu 2 paturi twin si living cu o canapea extensibila.
Toate unitatile au incalzire, chicineta (frigider, cuptor cu microunde, vesela, aspirator, fier si masa de calcat),
Tv, acces la Internet, baie cu cabina de dus si uscator de par.
Gratuit: acces la piscina interioara, Internet, shuttle bus pana la statia de telegondola.
Contra cost: fitness, masa de tenis, masaj, Jacuzzi, sauna, baie de aburi.
APARTAMENTE WINSLOW INFINITY
Localizare: la 700 de metri de statia de telegondola si la 2 km de centrul orasului Bansko.
Facilitati hotel: receptive, seif la receptie (contra cost), acces Wi – Fi in zonele publice, depozit pentru echipament de ski, lobby bar, restaurant, salon de infrumusetare.
Facilitati camere: balcon, incalzire, kitchenette, TV satelit, telefon, acces Internet,baie cu cada si dus.
Gratuit: sauna, baie de aburi
Contra cost: billiard, masaj, Jacuzzi, baie turceasca.
Parcare: garaj, contra cost.
APARTAMENTE WINSLOW HIGHLAND
Localizare: la 70 m de statia de telegondola si la 900 de metri de centrul orasului Bansko.
Facilitati hotel: receptie, seif la receptie (contra cost), lobby bar, piscina interioara, depozit pentru echipamentul de ski
Facilitati camere: TV satelit, frigider, acces internet (contra cost), balcon, kitchenette, grup sanitary propriu, unele apartamente au semineu (lemne contra cost)
Gratuit: sauna, baie de aburi.
Contra cost: masaj, tratamente SPA, piscina, Jacuzzi, sauna, baie de aburi, fitness, acces internet in camere (la cerere).
Parcare: garaj, contra cost.
APARTAMENTE WINSLOW ELEGANCE
Localizare: la 900 m. distanta de gondola si 800 m distanta de centrul statiunii.
Facilitati hotel: receptie, room service, lobby bar, spatiu pentru depozitarea echipamentelor de ski, Wi-Fi la receptie, restaurant, bar, sauna, baie de aburi, acces internet si parcare.
Dotari camere: studiourile au aprox 45 mp, apartamentele cu 1 dormitor au aprox 60 mp iar apartamentele cu 2 dormitoare au aprox 80 mp. Sunt dotate cu TV, frigider, acces la Internet ( contra cost), balcon, chicineta, canapea extensibila, baie. Unele apartamente sunt dotate si cu semineu iar lemnele pot fi achizitionate de la receptie contra cost.
Gratuit: sauna, baie de aburi.
HOTEL ROYAL PARK APARTMENT COMPLEX 4*
Localizare: Situat la aproximativ 700 m de telegondola si la 800 m de centrul orasului Bansko .
Facilitati cazare: complexul are 1 cladire principala construita in 2012 , cu 5 etaje si 1 lift , 5 cladiri aditionale ( blocuri de locuinte ), construite in 2009 , care nu sunt conectate intre ele sau la cladirea principala , fiecare pe 6 etaje , fara lift. Toate facilitatile, camerele duble si suitele sunt in cladirea principala ( hotel) , studiourile si apartamentele sunt in cele aditionale.
Camera dubla: 2 paturi normale si 1 pat suplimentar , max . 3AD, aprox . de 25 mp.
Suita ( 2 paturi normale si 2 paturi suplimentare , max.3ad +1 CH) , aprox . 35-40 mp .
Camerele duble si suitele au mocheta, 32 ” LCD TV , cablu TV digital , telefon , mini- bar (contra cost ) , seif in camera , incalzire centrala , baie cu cabina de dus si un uscator de par .
Studio ( 2 paturi normale si 1 pat suplimentar , max . 3AD ) , aprox . 42 mp.
Apartament ( 2 paturi normale si 3 paturi suplimentare , max 2ad +3 ch sau 3AD +2 ch . ) – Un dormitor cu paturi twin si un living cu o canapea extensibila, fotoliu extensibil.
Studiourile si apartamentele au parchet laminat , bucatarie complet echipata ( 6 farfurii , 6 cesti de cafea 6 pahare inalte , 6 pahare scurte , un vas de sticla , 6 cutite unt , 6 furculite , 6 linguri , 6 linguri de ceai , un cutit de taiere , placa de taiere , prajitor de paine , cuptor cu microunde , un ceainic sau un filtru de cafea , frigider ) , 32 ” LCD TV , televiziune digitala prin cablu , telefon , incalzire , baie cu dus , uscator de par .
Tip de masa : Cazare cu mic dejun sau fara masa ( garsoniere / apartamente) .
Facilitati hotel: Receptie , seif de inchiriat la receptie , restaurant , lobby bar , Wi – Fi ( gratuit ).
Facilitati copii : baby cot ( la cerere , gratuit ) , scaune inalte in restaurant ( gratuit ) .
Gratuit : piscina interioara incalzita (aprox 150 m patrati, Adancimea maxima 160 cm), Jacuzzi , sauna , sala de fitness , camera de relaxare , depozitare echipament ski , transport la statia de jos de teleschi 08:30 -17:30 , transport in centrul orasului Bansko 18:00-20:00 si Wi – Fi .
Cu plata : Baie turceasca , masaj .
Animale de companie : Nu este permis accesul .
Parcare : nepazita si gratuita ( in limita locurilor disponibile) .
HOTEL GRAND ROYALE APARTMENT COMPLEX & SPA 4*
Localizare: Grand Royale este situat la 500 m fata de telegondola si la 1 km de centrul orasului Bansko, a fost construit in 2011 .
Capacitate de cazare: hotelul este compus din o cladire cu 5 etaje , 2 lifturi , 80 de unitati de cazare. Zonele publice sunt accesibile pentru clientii in scaun cu rotile.
Facilitati hotel: receptie, seif de inchiriat (contra cost) , room service (contra cost) , Wi – Fi in zonele publice (gratuit), depozitare echipament ski (gratuit), lobby bar, bar de zi, bar la piscina, restaurant principal, restaurant a-la-carte , sala de jocuri, sala de conferinte (capacitate de pana la 150 de locuri).
Facilitati copii: patut pentru copii (la cerere), scaune pentru copii in restaurante, sectiune pentru copii la piscina , babysitting ( la cerere, contra cost), club pentru copii (gratuit).
11 Studio –uri (2 paturi normale + 1 pat suplimentar, max 3 adulti), aprox 40 – 45 mp . Patul suplimentar este o canapea extensibila .
54 apartamente cu 1 dormitor (2 paturi normale + 2 paturi suplimentare, max 3. adulti si 1 copil), aprox. 50-56 mp .
15 apartamente cu 2 dormitoare (4 paturi normale + 2 paturi suplimentare , max. 5 adulti si 1 copil), aprox. 75-90 mp.
Tip de masa : mic dejun sau demipensiune .
Gratuit : piscina interioara (cu apa minerala partiala) ,baie de aburi, sauna finlandeza, depozitare echipament ski, transfer la statia de jos de teleschi , accesul la internet.
Cu plata : tratamente spa, masaj, jacuzzi, masaj, baie turceasca, sala fitness, biliard.
Animale de companie: Nu este permis accesul.
Parcare: nepazita si gratuita (locuri limitate).
HOTEL GREEN LIFE SKI & SPA RESORT 4*
Localizare : Green Life Ski & Spa Resort(renovat in 2012) este situat la aproximativ 1 km de la statia de telegondola si la 2 km de centrul orasului Bansko .
Facilitati hotel : receptie, seif de inchiriat ( contra cost ) , room service , Wi – Fi in zonele publice , depozitare echipament ski ( gratuit ) , lobby bar , bar la piscina , sala de mic dejun , o – la-carte restaurant , sala de internet , sala de jocuri , sala de conferinte ,
Facilitati copii : Baby cot( la cerere , contra cost) , scaune inalte in restaurant ( gratuit ) , zona de joaca pentru copii , babysitting ( la cerere , contra cost) , jocuri electronice ( contra cost ) .
Studio (paturi normale +1 pat suplimentar ( pentru un copil ) – la cerere ; max 3AD ) , aprox . 35 – 45 m.p .Este o camera mai spatioasa , cu un pat dublu sau 2 paturi twin . Pat suplimentar ( la cerere , pentru un copil . Poate fi pat pliant / canapea sau fotoliu extensibil .
Apartament cu 1 dormitor( 2 paturi normale +2 paturi suplimentare , max 3AD sau 2ad +2 ch ) , aprox . 55 – 80m.p- Un dormitor cu un pat dublu sau paturi twin si o camera de zi , unde paturile suplimentare sunt paturi pliante / canapea / fotolii extensibile.
Apartament cu 2 dormitoare ( 4 paturi normale +2 paturi suplimentare , max 5AD sau 4AD +2 CH ) – 2 dormitoare cu un pat dublu sau paturi twin si o camera de zi , unde paturile suplimentare sunt paturi pliante / canapea / fotolii extensibile.
Camera dubla superioara ( 2 paturi normale ; max 2AD ) , aprox . 40mp. – Un pat dublu sau paturi twin , nici o posibilitate pentru un pat suplimentar ;
Toate unitatile au balcon , incalzire centrala , TV prin satelit , telefon , mini- bar , acces la internet , baie cu dus , uscator de par , halat de baie . Studiourile si apartamentele au , de asemenea, o bucatarie ( tacâmuri / ustensile , ceainic , masina de cafea , prajitor de paine , plite de gatit , aspirator , mini- bar sau un frigider ) . Unele apartamente au un semineu .
Tip de masa: mic dejun sau demipensiune .
Gratuit : depozit echipament ski , transfer la baza partiei , sala de fitness , sauna , baie de aburi , piscina , zona de relaxare , Wi – Fi
Cu plata : masaj, tratamente SPA , tepidarium , camera de gheata , etc.
Animale de companie : Nu sunt permise .
Parcare: parcare exterioara cu locuri de parcare limitate – 2 Euro/ masina/ zi (nu se poate rezerva din agentie).
Oferta standard:
Tariful include:
- Cazare cu tipul de masa specificat
* Tarifele nu sunt valabile de sarbatorile legale si zilele libere comerciale